Informati scriitori romani

Ion Creangă, scriitor român

Ion Creangă (n. 1 martie 1837, Humulești, jud. Neamţului - d. 31 decembrie 1889, Iași) a fost un scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie.

Data nașterii lui Creangă este incertă. El însuși afirmă în Fragment de biografie că s-ar fi născut la 1 martie 1837. O altă variantă o reprezintă data de 10 iunie 1839, conform unei mitrici de nou-născuți din Humulești.

Creangă a mai avut încă șapte frați și surori: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile și Petre. Ultimii trei au murit în copilărie, iar Zahei, Maria și Ileana în 1919. 

Tinerețea lui Creangă este bine cunoscută publicului larg prin prisma operei sale capitale Amintiri din copilărie. În 1847 începe școala de pe lîngă biserică din satul natal. Fiu de țăran, este pregătit mai întîi de dascălul din sat, după care mama sa îl încredințează bunicului matern. În 1853 este înscris la Școala Domnească de la Tîrgu Neamț sub numele Ștefănescu Ion, unde îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu. După dorința mamei, care voia să-l facă preot, este înscris la Școala catihetică din Fălticeni. Aici apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieții. După desființarea școlii din Fălticeni, este silit să plece la Iași, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic "Veniamin Costachi" de la Socola. 

S-a despărțit cu greu de viața țărănească, după cum mărturisește în Amintiri.

La 19 decembrie 1860 se naște fiul său Constantin.

În 1864, Creangă intră la Școala preparandală vasiliană de la Trei Ierarhi, unde l-a avut profesor pe Titu Maiorescu. Acesta îl aprecia foarte mult și l-a numit învățător la Școala primară nr. 1 din Iași.

După ce timp de 12 ani este dascăl și diacon la diferite biserici din Iași, este exclus definitiv din rîndurile clerului, deoarece și-a părăsit nevasta, a tras cu pușca în ciorile care murdăreau Biserica Golia și s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon. 

Dedică din ce în ce mai mult timp literaturii și muncii de elaborare a manualelor școlare.

În anul 1867 apare primul abecedar conceput de Ion Creangă, intitulat Metodă nouă de scriere și citire.

În 1871 apare în Columna lui Traian articolul Misiunea preotului la sate, semnat de preotul Ion Creangă. În același an este exclus din rîndurile bisericii , fiind acuzat de a fi frecventat teatrul. Publică acum un manual de citire intitulat Învățătorul copiilor , unde inserează trei povestiri: Acul și barosul , Prostia omenească și Inul și cămeșa.

Un an mai tîrziu este exclus și din învățămînt și, în ciuda plîngerilor și protestelor sale, situația rămîne aceeași. Își cîștigă existența ca mandatar al unui debit de tutun.

În 1873 se încheie procesul său de divorț, copilul său de 12 ani fiindu-i dat în îngrijire. A căutat o casă în care să se mute, alegînd o locuință în mahalaua Țicău.

În această perioadă îl cunoaște pe Mihai Eminescu, atunci revizor școlar la Iași și Vaslui, cu care se împrietenește. La îndemnul lui Eminescu frecventează societateaJunimea, unde citește din scrierile sale.

În cadrl revistei Convorbiri literare publică Soacra cu trei nurori și Capra cu 3 iezi.

Între 1875 și 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale.

La 1878 , pentru activitatea sa didactica, este decorat cu ordinul Bene-merenti. Publică basmul Ivan Turbincă.

Cîţiva ani mai tîrziu a fost bolnav de epilepsie și a suferit foarte mult la aflarea bolii și apoi a decesului lui Eminescu, și al Veronicăi Micle.

Ion Creangă călătorește la Slănicul Moldovei pentru a-și îngriji sănătatea,îl vizitează pe Mihai Eminescu la Mănăstirea Neamțului.

Horia Creangă, nepotul povestitorului, este considerat cel mai important arhitect al perioadei interbelice. În capitală a proiectat peste 70 de imobile. Unele insa au fost schimbate de-a lungul timpului, astfel ca nici specialistii nu mai recunosc stilul marelui arhitect scolit la Paris.

Umorul lui Creangă este însuşi umorul vieţii, al acestui fenomen organic, în care durerea şi bucuria, răul şi binele, prostia şi inteligenţa, umbra şi lumina se îmbrăţişează alternativ, ca s-o exprime în toata realitatea.

La 31 decembrie 1889 se stinge din viață în urma unui atac cerebral. Ion Creangă este înmormîntat la 2 ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea din Iași.

"În Ion Creanga vedem astazi pe primul romancier al literaturii noastre, pe primul creator de epos, nu în timpul istorico-literar, ci într-o durată spirituală, fiindcă românul lui Filimon anticipează cu două decenii Amintirile.

                                                      

S-a născut pe 29 martie la Bârlad în familia Francisc și Anastasia Paximade. În anul 1890 a rămas orfană de mamă și a fost nevoită să se ocupe de îngrijirea surorilor mai mici. În 1895 Elena a rămas și fără tată, ceea ce a dus la plecarea ei laBucurești, unde a locuit la un frate mai mare. S-a angajat ca guvernantă la familia lui Ion Luca Caragiale, unde a luat contact cu literatura clasicilor. Tot aici l-a cunoscut pe Francisc Farago, cel care avea să-i devină soț. Elena Farago a debutat în 1898 cu un reportaj, pe care îl semnează Fatma. În 1902 publică prima poezie în ziarul România muncitoare.

În anul 1906, Elena Farago publică primul său volum de poezii, Versuri, la îndemnul lui Nicolae Iorga. Din 1907 se stabilește la Craiova, unde o vor găsi evenimentele sângeroase ale acestui an, iar din cauza afilierii ei la mișcarea țărănească a fost arestată și eliberată numai la intervențiile lui Iorga. În această perioadă l-a adoptat pe fiul său, Mihnea. În 1913 se va naște fiica Elenei, Cocuța.

Elena Farago este laureată de către Academia Română cu Premiul „Adamachi” pentru volumele Șoapte din umbră (1908) șiTraduceri libere (1908), iar apoi pentru volumele Șoaptele amurgului, Din traista lui Moș Crăciun, apărute în 1920.

În 1921 este numită director al Fundației „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, fundație pe care o va conduce timp de 30 de ani. Elena Farago a avut contribuții deosebite în ceea ce privește regulamentul de organizare și de funcționare al bibliotecii, fișarea cărților și ținerea unei evidențe corecte de aranjare a publicațiilor în rafturile bibliotecii, de completare a colecțiilor prin achiziții și donații. În 1922 fondează la Craiova, împreună cu Ion B. Georgescu, C. Gerota, Ion Dongorozi, C.D. Fortunescu, revista literară Năzuința, la care au colaborat: Simion Mehedinți, Ion Barbu, Perpessicius, Victor Eftimiu,Camil Petrescu, Mihail Dragomirescu. De asemenea a patronat și revista educativă pentru copii și tineret Prietenul Copiilor(1943-1946).

Elena Farago s-a stins din viață în 1954 la Craiova, după o lungă suferință.

                                                

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850,Botoșani – d. 15 iunie 1889, București) a fost un poet, prozator și jurnalistromân, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.^[1] Receptiv laromantismele europene de secol XVIII și XIX, a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat. În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură etc., poezia europeană descopereaparadigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stephane Mallarme, bunăoară. Poetul avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la îndemnul lui Titu Maiorescu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat pînă la urmă) și de teoriile lui Hegel.

Rădăcina ideologică principală a gândirii sale economice sau politice eraconservatoare; prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe cîțiva lideri importanți din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”. Publicistica eminesciană oferă cititorilor o radiografie a vieții politice, parlamentare sau guvernamentale din acea epocă; în plus ziaristul era la nevoie și cronicar literar sau teatral, scria despre viața mondenă sau despre evenimente de mai mică importanță, fiind un veritabil cronicar al momentului.

Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator.^[2] A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze laViena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședinta din 25 ianuarie 1902.^[3] Eminescu a fost internat în 3 februarie1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, poetul a murit în sanatoriul doctorului Șuțu. În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române. 

 

Ion Luca Caragiale

Nascut la 30 ianuarie 1852 la Haimanale, judetul Prahova ; decedat la 9 iunie 1912 la Berlin

a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic si ziarist roman. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg roman si unul dintre cei mai importanti scriitori romani. A fost ales membru al Academiei Romane post-mortem.

1. Primii ani

1852-01-30   Se naste in satul Haimanale, judetul Prahova, Ion Luca Caragiale, fiul avocatului Luca Caragiali, secretar al Manastirii Margineni, si al Ecaterinei Karaboa, descendenta a unei familii de negustori greci din Brasov.

1859 - 1860   Incepe scoala la "Instructiunea cu slava popeasca", aflata in curtea bisericii Sfantu Gheorghe din Ploiesti, sub indrumarea parintelui Marinache. Trage clopotele si bate toaca la biserica "cu dragoste".

1860 - 1864   Continua cursul primar la "Scoala Domneasca" nr. 1 din Ploiesti, avand ca institutori pe Zaharia Antinescu (personaj bizar), apoi pe Basil Dragosescu, caruia ii va pastra o calda amintire. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza le viziteaza clasa si este insotit la plecare de toata scoala pana la bariera orasului.

1864-06-28   Absolva clasa intaiul din 85 de elevi.

1865 - 1867   Elev la gimnaziul "Sfintii Petru si Pavel" din Ploiesti. Absolvise in prealabil prima clasa gimnaziala in particular.

1867 - 1868   Perioada neclara in existenta viitorului scriitor. Biografii lui sustin ipoteza ca ar fi urmat cursurile clasei a V-a liceale, la Bucuresti.

"Sadoveanu" redirects here. For other persons of the same name, see Sadoveanu (surname).

Mihail Sadoveanu
Sadoveanu in 1929, portrait by Ștefan Dimitrescu
Born	November 5, 1880 Pașcani
Died	October 19, 1961 (aged 80) Vânători-Neamț
Pen name	Mihai din Pașcani, M. S. Cobuz
Occupation	novelist, short story writer, journalist, essayist, translator, poet, civil servant, activist, politician
Nationality	Romanian
Period	1896–1952
Genre	historical novel, adventure novel,biographical novel, political novel, psychological novel, crime fiction, memoir, travel literature,nature writing, fantasy,reportage, biography, sketch story, children's literature, lyric poetry
Literary movement	Realism, Social realism,Naturalism, Sămănătorul,Poporanism, Socialist realism

Mihail Sadoveanu (Romanian: [mihaˈil sadoˈve̯anu]; occasionally referred to as Mihai Sadoveanu; November 5, 1880 – October 19, 1961) was aRomanian novelist, short story writer, journalist and political figure, who twice served as acting head of state for the communist republic (1947–1948 and 1958). One of the most prolific Romanian-language writers, he is remembered mostly for his historical and adventure novels, as well as for his nature writing. An author whose career spanned five decades, Sadoveanu was an early associate of the traditionalist magazine Sămănătorul, before becoming known as a Realist writer and an adherent to the Poporanist current represented byViața Românească journal. His books, critically acclaimed for their vision of age-old solitude and natural abundance, are generally set in the historical region of Moldavia, building on themes from Romania's medieval and early modern history. Among them are Neamul Șoimăreștilor ("The Șoimărești Family"), Frații Jderi ("The Jderi Brothers") and Zodia Cancerului ("Under the Sign of the Crab"). With Venea o moară pe Siret... ("A Mill Was Floating down the Siret..."), Baltagul ("The Hatchet") and some other works of fiction, Sadoveanu extends his fresco to contemporary history and adapts his style to the psychological novel, Naturalism and Social realism.

A traditionalist figure whose perspective on life was a combination ofnationalism and Humanism, Sadoveanu moved between right- and left-wingpolitical forces throughout the interwar period, while serving terms inParliament. Rallying with People's Party, the National Agrarian Party, and theNational Liberal Party-Brătianu, he was editor of the leftist newspapersAdevărul and Dimineața, and was the target of a violent far right press campaign. After World War II, Sadoveanu became a political associate of theRomanian Communist Party. He wrote in favor of the Soviet Union andStalinism, joined the Society for Friendship with the Soviet Union and adoptedSocialist realism. Many of his texts and speeches, including the political novelMitrea Cocor and the famous slogan Lumina vine de la Răsărit ("The Light Arises in the East"), are also viewed as propaganda in favor of communization.

A founding member of the Romanian Writers' Society and later President of theRomanian Writers' Union, Sadoveanu was also a member of the Romanian Academy since 1921 and a recipient of the Lenin Peace Prize for 1961. He was also Grand Master of the Romanian Freemasonry during the 1930s. The father of Profira and Paul-Mihu Sadoveanu, who also pursued careers as writers, he was the brother-in-law of literary critic Izabela Sadoveanu-Evan.

       

George Coșbuc (n. 20 septembrie 1866, Hordou, comitatul Bistrița-Năsăud, azi Coșbuc, județul Bistrița-Năsăud; d. 9 mai 1918, București) a fost un poet, critic literar, ocazional și traducător român din Transilvania, membru titular al Academiei Române din anul 1916.

Poezia sa aparține patrimoniului cultural național și, deși este considerat un poet care a scris poezii care se recitau la serbările școlare sau populare, creația sa îl recomandă drept un autor clasic al literaturii române, un om cu un gust literar desăvîrșit și un autor canonic, care nu poate lipsi din manualele școlare nici în ziua de azi. A dus, de asemenea, o prodigioasă activitate de iluminare a țăranilor, e un precursor al mișcării poporaniste și un tehnician desăvîrșit al prozodiei, folosea o gamă foarte variată de picioare metrice și de ritmuri, de la cele ale poeziei populare la terza rima. A dat o versiune completă a poeziei lui Dante, Divina comedie. A tradus foarte mult din lirica străină și a adaptat prin localizare la sufletul și mediul țărănesc Eneida și Odiseea (Iliada a fost tradusă de contemporanul său, George Murnu) și a introdus specii ale poeziei orientale, cum ar fi gazelul, în poezia română. Toate aceste calități îl recomandă pentru poziția pe care o ocupă, de autor clasic, dar mai ales simțul echilibrului și faptul că a scos în evidență partea solară, idilică, a sufletului țăranului român

  

Sper ca va placut.